Hasta siempre comandante, Marinero!

22 mai 2007
In aceste zile am
observat o tendinta tot mai pronuntata la o parte dintre concetatenii mei, si
anume, demonizarea celor care ne-au condus dupa ’90. Cei mai multi il demonizeaza pe
Iliescu pentru ce a facut si ce nu a facut, nu la fel de multi pe Constantinescu, mai mult
pentru ceea ce nu a facut, iar din ce in ce mai multi pe Basescu, pentru ceea ce face. Intr-un
joc al carui reguli ne sunt inca doar partial cunoscute mi se pare lipsit de
sens sa critici atat de vehement sau patimas. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa
ai opinii. Dar aceste opinii nu ar trebui sa aiba un caracter absolutizant.
Peste 30 de ani cand ne vom uita inapoi vom realiza ca mai nimic din ceea ce
vedem azi nu este ceea ce atunci vom numi „politica”.

 
Totusi dupa 17
ani putem spune ca avem suficienta experienta astfel incat sa comparam anumite
evenimente care s-au intamplat dupa `89. Astfel daca in primele luni de dupa
decembrie 1989 era la moda calificativul „GOLAN”, de ce nu am putea lansa acum
un alt apelativ, „TIGAN(CA) IMPUTIT(A)”a carui sens, modificat fata de cel initial
sa-i dea posesorului biletul de apartenenta la un anumit grup. Daca cei care in `90
erau impotriva lui Iliescu erau „GOLANII” vremurilor de atunci , ”TIGANII
IMPUTITI” pot fi contestatarii vremurilor de acum.

 

 
Putem face si o
alta paralela, intre ceea ce se intampla in anii `90 si intre ceea ce urmarim in
prezent. Daca Iliescu i se adresa unui ziarist obraznic, viitor primar al
Constantei, cu apelativul „mai animalule”, Basescu a ajuns la concluzia ca
trebuie sa fie mai explicit, iar formula preferata in 2007 este „mai pasarica”.
Amandoi politicienii in situatii similare au reactionat asemanator, mi se pare
si normal doar formarea lor s-a intamplat in aceeasi epoca „de aur” a poporului
roman.

 

 
O alta constatare
pe care o putem avea daca ne uitam in trecut este evolutia mesajelor politice
pe care le-am digerat din `90 pana in prezent. Am evoluat de la naivitatea cu
care am votat in `90, la asteptarile de 200 de zile din `96 ca mai apoi sa
trecem la polarizarea DA/NU din 2007. Poate ca nu tot ce s-a intamplat
este bine dar cred ca este necesar sa parcuregem toate etapele pana cand vom
ajunge sa stim ce vrem. „Poporul” va  trebui
sa invete sa voteze iar politicienii sa invete sa faca politica si in acelasi
timp sa-si inlocuiasca balcanismele din limbaj dar si din actiunile lor, cu un
discurs european, nu copiat mot-a-mot ci adaptat la nevoile Romaniei.
 
 

Avem nevoie de un
echilibru. Avem nevoie si de partide de stanga si de partide de dreapta, NU de
partide de stanga-dreapta, cum vrea PD-ul sa fie, care considera ca detin
adevarul absolut si ca reprezinta „poporul” insusi, avand rol si de mama si de
tata in politica. NU avem nevoie de politicieni care se considera "sufletul poporului” asa cum Traian Basescu vrea sa creeze impresia ca este, si care
discuta direct cu acesta in Piata Universitatii din 3 in 3 luni.
 
Un astfel de
discurs nu mi se pare decat unul foarte periculos. Daca unui presedinte, care
este intruchiparea „poporului”, i se permite un limbaj total nepotrivit functiei,
gesturi pe care nu le vedem si la alti presedinti, un comportament rasist sau sa
aiba „probleme”(asa cum insusi spunea) cu o casa(din str. Mihaileanu) atunci ar
insemna ca intregului popor ar trebui sa i se permita asa ceva, iar de aici
pana la anarhie nu ar mai fi decat un pas. Sa nu uitam ca si altul, inainte de
`89
credea ca este cel mai iubit fiu al poporului si chiar a construit o
„casa a poporului”, dar care nu era a noastra, era tot a lui, exact ca si cea din Mihaileanu(pastrand proportiile). Pe acel
presedinte l-am impuscat acum 17 ani, si nu ar fi demn pentru „popor” ca si
presedintele de acum sa aiba aceiasi soarta. Nu cred ca trebuie ca „poporul”
sa-si caute salvatorii pe la stana din Pipera sau pe la Golden Blitz .
Salvatorii omenirii se gasesc doar in Biblie si „poporul” ii simte aproape  duminica in timpul slujbei sau in timpul
rugaciunii de seara.
 
Intradevar acest
mesaj „toxic” nu  poate fi contracarat de
un partid ca PSD-ul cu o imagine nu nemeritat sifonata si cu niste lideri carora
luptele politice, in special cele de la inceputul anilor `90, le-au erodat  violent imaginea. Daca mai pui la socoteala ca la inaintare este aruncat un fost ambasador si ministru de externe cu un mesaj militant care nu i se potriveste deloc, insuccesul este asigurat.

 
Mesajul pe care ar trebui sa-l transmitem acum, ca tara membra a Uniunii
Europene, este unul echilibrat. Este evident ca daca intr-o tara cum este
Romania cu 4-5 partide importante, unul dintre ele ajunge, asa cum se incearca
se se lanseze ideea acum, la 60-75% este o problema cu intreaga societate si
numai de echilibru nu poate fi vorba. Nu ar fi de dorit ca in Parlamentul European comisarul
roman pentru multilingvism sa isi termine discursurile cu formulari de genul „Hasta
siempre comandante, Marinero!”
, „Until Always, Popeye the sailor man!” sau
„Mereu cu tine, iubit carmaci!”.

 


De ce am votat DA?

21 mai 2007
   De ce am votat DA?
   Pentru ca m-am saturat de "spritul politic", care pe mine, spre deosebire de 75% din cei care s-au prezentat la vot nu numai ca ma plictiseste dar a inceput sa ma indispuna. Ce inseamna "sprit politic"? Expresia nu face referire asa cum si-ar putea imagina unii la o bautura alcoolica servita la Golden Blitz dupa miezul noptii inainte de a pleca prin oras cu masina personala. "Sprit politic" inseamna un mesaj politic diluat, usor digerabil de un numar cat mai mare de oameni, in care nu conteaza ce ci doar cum spui. Dupa ce servesti acest "sprit politic" viata nu mai este ceea ce a fost odata, lumea se schimba. Cozile de la farmacii dispar, problemele de la serviciu nu te mai apasa, chiar si salariul parca a mai crescut. „Spritul politic” de la noi nu este servit oricum.  Cei care-l toarna(fara nicio aluzie la trecutul comunisto-securist al presedintelui) poporului in fiecare zi au ca numitor comun debitul verbal care in acest caz se masoara in cuvinte/secunda2 precum acceleratia. Intrebarea care urmeaza in mod firesc este: "Pana cand?". Raspunsul nu este foarte la indemana in aceste zile euforice ale unei parti a societatii noastre. Eu cred ca "spritul" va continua sa curga pana cand ori ne vom ametiti cu totii de aceste "di-scursuri" si vom refuza sa mai venim la vot, ori pana cand ne vom obijnui cu ele si vom cere ceva mai "tare", mai consistent gata sa raspunda cerintelor unei societati care va fi capatat intre timp experienta politica de care a fost privata in cei 50 de ani de comunism.

   Am votat da pentru ca m-am saturat sa avem un presedinte "cool", un presedinte cu fan-cluburi prin tara dar pe care Jacque Chirac il da afara din Palatul Elysees ca pe o masea stricata. Daca cel care nu stie ca platforma Magurele nu este in Bucuresti este judecat aspru de electorat pierzand lamentabil alegerile, consider ca romanii ar trebui sa invete sa judece pe toti cu aceeasi unitate de masura. Acest lucru este destul de greu dupa cei 50 de ani in care nu am avut acest exercitiu. Pe scurt daca nu stii unde este platforma Magurele nu esti bun de primar si trebuie sa pleci acasa, iar daca presedintele Frantei te da afara cu un sut in fund inseamna ca nu esti bun de presedinte si trebuie sa-ti iei un pic de repaos, eventual la casa din Mihaileanu.

   Am votat da pentru ca pe mine nu ma reprezinta un presedinte care da muie in direct la ora de maxima audienta celui pe care il va plange 4 ani mai tarziu.
   
http://www.youtube.com/watch?v=AyIDRXxDqyo

 
   Intrebarea la care romanii au raspuns la referendum nu a fost daca Basescu trebuie sa nu sa plece de la Cotroceni, pentru ca este evident pentru orice om cu bun simt ca functia de presedinte nu este pentru el. Intrebarea nescrisa pe buletinul de vot a fost daca avem sau nu pe altcineva care sa-i ia locul? Rezultatul si deopotriva tragedia "poporului" este ca NU avem.

   Se pune in mod firesc intrebarea: De ce NU? Unul dintre motive ar fi pentru ca inca nu stim care sunt regulile jocului, nici noi, spectatorii, dar nici jucatorii(nu e vorba aici doar de Traian Basescu ). Nu stim care este relatia dintre viata politica , viata economica si administratia publica. Stim ca ele sunt interdependente dar nu stim cat de interdependente. Oare este mai grav ca presedintele sa aiba "probleme" cu o casa  sau fostul prim-ministru cu o matusa? Putem gasi foarte multe intrebari ca aceasta daca ne referim la perioada prin care a trecut Romania dupa 1990. Cu siguranta aceste intrebari nu pot veni decat intr-o competitie care nu are niste reguli clare. Oare este normal ca acelasi fost prim-ministru sa fie blamat de opinia publica mai mult pentru acuzatia ca si-a pus termopane la casa si mai putin pentru actiunile politice sau economice pe care le-a facut in timpul mandatului? Este evident ca toti cetateanii trebuie sa fie egali in fata legii si trebuie sa fie judecati pentru faptele lor, dar… In cate alte tari cu democratii consolidate se mai intampla ceea ce vedem de 17 ani la noi? Apropo in alte tari politicienii scad in popularitate in urma unor demersuri politice, economice sau militare esuate si nu pentru gainarii. Mai sunt si exceptii, dar parca nu atat de dese ca la noi.

   Daca data de 20 mai 1990 a fost catalogata peste ani de catre o parte a societatii romanesti drept "duminica orbului" atunci cu sigurata ca peste 17 ani o parte a societatii romanesti de atunci care intre timp va mai fi invatat ce inseamna democratia si care sunt regulile jocului democratic se va referi data de 19 mai 2007 drept "sambata orbului". Multimea care in seara de 20 mai 1990 se aduna in fata Academiei Militare strigand "Iliescu apare, Soarele rasare" nu trebuie judecata diferit, fata de cea care in 1996 zanganea cheile in fata balconului Universitatii sau fata de multimea care in seara zilei de 19 mai 2007 s-a adunat in fata Teatrului National, stabilind cu Traian Basescu, calendarul intalnirilor publice cu rol de … "sprit politic".

   Daca in 1990 marea majoritate a romanilor cautau in DEX cuvinte ca: " oligarh ", "baron", "coruptie" acum sunt foarte putini aceia care nu stiu sa le foloseasca. Nu este nici prea greu, doar presedintele statului le-a explicat la televizor la o ora de maxima audienta, citand exact din dictionarul mai sus amintit. Oare asta inseamna viata politica? Sau Romania abia isi face incalzirea dupa ce 50 de ani a stat in amorteala, fiind acum la miscarea numita in termeni sportivi "joc de glezne", in timpul careia unii incearca sa triseze marind inexplicabil pasul iar altii sa isi elimine adversarii din stanga si din dreapta cu un cot bine plasat?


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro